CONECTAȚI-VĂ
Easyconnect este un sistem de transfer închis (CTS, Closed Transfer System) care face ca umplerea rezervorului mașinii de stropit să fie mai rapidă, mai ușoară și mai sigură față de metodele convenționale. Sistemul easyconnect este susținut de un număr mare de producători de produse de protecția plantelor, astfel încât să vă puteți bucura de beneficiile unei game largi de produse.
Mai rapid, mai ușor și mai sigur


BENEFICIILE: MAI RAPID, MAI UȘOR ȘI MAI SIGUR
Sistemul easyconnect constă în două componente: un capac unic – care este premontat pe recipiente (ambalaje) – și un sistem de cuplaj (coupler). Împreună, acestea vă pot economisi timp și efort la umplerea rezervorului mașinii de stropit, reducând în același timp semnificativ expunerea operatorului și riscul de scurgeri accidentale.
MAI RAPID
- Dop de conectare integrat. Capacul easyconnect are un dop de conectare integrat care elimină necesitatea unei folii de etanșare. Sistemul de cuplaj deschide dopul de conectare în timpul golirii, apoi curăță și resigilează recipientul, asigurând protecție împotriva scurgerilor.
- Sistem de cuplaj ușor de utilizat. Procesul de golire a recipientului este semiautomat, operat prin simpla acționare a unui levier, odată ce recipientul este blocat în poziție.
- Dozare rapidă. Cu easyconnect, volumul dorit poate fi măsurat, utilizând fie scala transparentă de pe recipient, care este fixat pe sistemul cuplaj, fie prin intermediul oricărui alt sistem de măsurare extern conectat la acesta.


MAI UŞOR
- Manevrare ușoară. Easyconnect menține recipientul fix în poziție în timpul golirii, clătirii și închiderii.
- Clătire integrată. După golirea completă, sistemul integrat de clătire curăță complet recipientul în inteior. În cazul golirii parțiale a recipientului, exteriorul dopului de conectare integrat și capacul sunt curățate pentru ca recipientul să fie pregătit pentru următoarea utilizare.
- Nu este nevoie de adaptor. Capacele vor veni premontate pe o gamă largă de produse.
MAI SIGUR
Easyconnect reduce riscul expunerii operatorului și al scurgerilor accidentale prin:
- Transfer direct. Sistemul închis permite ca produsele să fie transferate direct din recipient în rezervorul mașinii de stropit.
- Clătire integrată. Atât recipientul, cât și capacul pot fi clătite utilizând levierul de clătire integrat pe sistemul de cuplaj easyconnect.
- Păstrați capacul pus. Folosind easyconnect, capacul nu trebuie să fie deșurubat sau îndepărtat manual.

MOD DE UTILIZARE
CUM FUNCȚIONEAZĂ EASYCONNECT?
Un tip de sistem de cuplaj este ilustrat mai jos ca exemplu.
Pentru informații privind alte opțiuni de sisteme de cuplare, vă rugăm să consultați site-ul web al furnizorului menționat în secțiunea următoare.
CAPACUL

Capacul easyconnect este resigilabil și rezistent la scurgeri.
Dopul de conectare reține în siguranță produsul rămas până la următoarea utilizare.
Capacul anti-praf oferă protecție suplimentară pentru a menține dopul de conectare liber de praf și resturi.
SISTEMUL DE CUPLAJ (COUPLER)

Sistemul de Cuplaj se conectează la rezervorul mașinii de stropit pentru a transfera lichidul direct în rezervor.
Sistemul de cuplaj necesită o singură instalare de către un tehnician și este apoi gata de utilizare.
SISTEMUL DE TRANSFER ÎNCHIS

Un recipient cu un capac easyconnect este conectat la sistemul de cuplaj (coupler).
Folosite împreună, capacul și sistemul de cuplaj easyconnect sunt o modalitate mai sigură și mai eficientă de a goli cu ușurință o gamă largă de recipiente (ca forme și dimensiuni), în comparație cu metodele convenționale de umplere a rezervorului mașinii de stropit.
Easyconnect-CTS funcționează fără adaptor sau folie de etanșare. Capacul unic este proiectat să se potrivească tuturor recipientelor cu standarde industriale IS 63, indiferent de dimensiunea și producătorul recipientului.
Capacul easyconnect, premontat pe recipient, permite conectarea directă și curată a recipientului la sistemul de cuplaj pentru a stabili un „sistem închis” cu adevărat.
Capacul easyconnect poate fi, de asemenea, deșurubat manual pentru a fi utilizat cu o metodă de umplere tradițională, în cazul în care nu este disponibil un sistem de cuplaj.
GOLIREA

Pentru a goli recipientul, sistemul de cuplaj împinge dopul de conectare integrat al capacului easyconnect în recipient, permițând astfel golirea conținutului lichid prin intermediul sistemului de cuplaj în rezervor.
Sistemul easyconnect permite golirea completă sau parțială a lichidului, deoarece sistemul de cuplaj închide automat recipientul înainte de deconectare.

Golirea parțială a conținutului recipientului:
Volumele specifice de produs pot fi golite prin mișcarea levierului de operare înainte și înapoi pentru a controla viteza de golire.
Măsurarea volumului este posibilă prin utilizarea scalei de pe recipient sau a scalei de pe furtunul de aspirare translucid.
Capacul easyconnect este resigilabil și securizat împotriva scurgerilor și conține în siguranță orice lichid rămas pentru următoarea utilizare.
CURĂȚAREA

Sistemul easyconnect include un sistem integrat de clătire.
Pentru golirea completă, acesta curăță în interior recipientul gol, capacul și dopul de conectare pentru a-l pregăti pentru reciclare.
Pentru golirea parțială a receipentului, sistemul curăță furtunul de aspirare și dopul de conectare.
MATERIALE

Capacul easyconnect este fabricat din HDPE și poate fi reciclat în conformitate cu reglementările locale.
FURNIZORI DE SISTEME DE CUPLAJ
Pentair Hypro
Pentair Hypro contribuie la aplicarea de precizie, eficientă și sigură pentru operatori și mediu. Utilizați capacul easyconnect cu sistemul de cuplaj (coupler) Cleanload Nexus de la Pentair Hypro.
ÎNTREBĂRI FRECVENTE
ÎNTREBĂRI FRECVENTE
Capacele easyconnect sunt accesibile tuturor producătorilor de produse de protecție a plantelor pentru recipientele din portofoliului lor de produse. Începând cu 2021, sistemul easyconnect este susținut de ADAMA, BASF, Bayer, Certis Belchim, Corteva Agriscience, FMC, Nufarm, Rovensa, Barclay, Globachem, Sumitomo Chemical, UPL și Syngenta. Această suținere și implementare de către un număr mare de lideri din industrie oferă fermierilor libertatea de a alege dintr-o gamă largă de produse compatibile cu sistemul easyconnect.
Capacul easyconnect este potrivit pentru toate recipientele cu gât standard IS 63, indiferent de mărimea recipientului și de producător. IS 63 acoperă recipiente de 1 litru (l), 3l, 5l, 10l și 15l. Intenția companiilor care susțin sistemul easyconnect este de a crește constant numărul de produse din Europa dotate cu capacul easyconnect.
Sistemul easyconnect nu necesită un adaptor, maximizând confortul fermierilor.
Da. Capacele easyconnect pot fi deșurubate și reșurubate pe recipiente ca orice capac convențional.
Sistemul de cuplaj va fi comercializat de furnizorii de sisteme de cuplaje easyconnect, de exemplu Pentair, prin diferite canale de distribuție. Faceți clic aici pentru a accesa un partener comercial pentru țara dvs.
Pentair, unul dintre primii furnizori de sisteme de cuplaj, îmbunătățește în mod continuu concepția acestuia pe baza răspunsurilor primite de la fermieri în cadrul proiectelor pilot. Odată ce designul va fi finalizat, Pentair va pune la dispoziție informații privind prețurile. Prețul sistemului de cuplaj va fi stabilit de fiecare producător în parte.
Specialiștii autorizați în întreținerea mașinilor de erbicidat pot oferi servicii de instalare și întreținere pentru sistemul de cuplaj, dacă este necesar.
În funcție de tipul mașinii de erbicidat utilizate, manevrarea unor volume mari de produse de protecție a plantelor poate fi mai rapidă cu easyconnect. Fermierii participanți la studiile pilot au raportat că viteza de golire și clătire a unui recipient cu un singur produs cu ajutorul easyconnect este mai rapidă sau comparabilă cu cea a utilizării vasului cu inducție. De asemenea, golirea și clătirea sunt mai ușoare și mai sigure cu easyconnect, datorită extragerii rapide a produsului și integrării funcționalității de clătire.
Sistemul easyconnect este conceput numai pentru produsele lichide de protecție a plantelor. Pentru transferul închis al produselor solide, va trebui dezvoltat în viitor un sistem diferit.
Multe recipiente sunt translucide și/sau au o scală de măsurare pentru a permite măsurarea vizuală a volumelor. Volumele pot fi, de asemenea, măsurate prin intermediul unei scale pe furtunul de aspirație. Sistemul de închidere al sistemului de cuplaj permite golirea completă sau parțială a produsului, deoarece sistemul închide automat recipientul înainte de deconectare. Capacul easyconnect este resigilabil și asigură protecția împotriva scurgerilor. Un capac anti-praf protejează produsul rămas până la următoarea utilizare. Soluțiile avansate de măsurare sunt în curs de dezvoltare de către industria de utilaje.
Producătorii de mașini de stropit și-au arătat interesul de a include sistemul de cuplaj pe utilajele noi, la cerere. Vă rugăm să contactați distribuitorul local pentru a discuta acest aspect.
Atunci când utilizează produse de protecție aplantelor, operatorii au obligația legală de a purta echipamentul individual de protecție indicat pe eticheta produsului.
Studiile efectuate arată o reducere semnificativă a expunerii operatorului atunci când sunt utilizate sisteme de transfer închise. Rezultatele acestor studii vor fi prezentate autorităților de reglementare din Europa.
Nu transferați niciodată un capac easyconnect pe alte recipiente.
Produsele easyconnect trebuie utilizate numai cu sistemele de cuplare easyconnect oficiale.
Aflați mai multe
Aflați mai multe despre easyconnect:
easyconnect.tech@basf.com
Vă rugăm să rețineți că această adresă de e-mail este destinată numai solicitărilor easyconnect. Pentru reclamații privind capacul sau alte probleme, vă rugăm să contactați direct furnizorul.
Desenele, descrierile și informațiile tehnice conținute în prezentul document sunt considerate a fi exacte, dar sunt, cu toate acestea, de natură exemplară. Deoarece easyconnect CTS este o noutate tehnică, caracteristicile și aspectul exterior al capacului easyconnect, al cuplorului sau al canistrei se pot modifica. Easyconnect CTS este conceput pentru a fi utilizat numai cu produse fitosanitare lichide umplute în canistre preechipate cu capacul easyconnect. Alte utilizări nu sunt aprobate și pot duce la deteriorarea echipamentului, a proprietății sau la vătămări corporale. Înainte de a lucra cu easyconnect CTS, citiți cu atenție și înțelegeți toate instrucțiunile. Pentru informații privind materialele de instruire, vă rugăm să consultați distribuitorul local. Atunci când manipulați produse de protecție a plantelor – chiar și cu easyconnect CTS – purtați întotdeauna echipamentul de protecție individuală necesar și adecvat și asigurați-vă că respectați toate legile și reglementările locale aplicabile.
Utilizați produsele de protecție a plantelor în siguranță. Citiți întotdeauna eticheta și informațiile despre produs înainte de utilizare.



